Am vãzut albina!

Medicina muncii, conform legii
De Sorin Teodoriu

Ca om cumsecade ce sunt, ar trebui sa spun ceva frumos despre Angela. Ea e colega noastra de birou, cea care face cumparaturi pentru firma, care ne da bomboane sa nu mai aruncam de colo-colo cu agrafe, cea care completeaza registrul de casa si care se ingrijeste sa fim sanatosi. Cum face asta?

Simplu, vorbeste cu niste doctori, iar ei ne testeaza anual, ca asa zice legea. Bun, atunci Angela organizeaza grupe de cate sapte si le trimite la policlinica cu plata din strada Paris. A facut o socoteala simpla, sapte persoane a cate maximum zece minute fiecare, intr-o ora, grupa-i gata.

Astãzi, mi-a venit si mie rândul. In grupã cu mine, este si Angela. La usa medicului de familie, Angela devine brusc emotivã, asa face ea când e vorba de doctori, si mã împinge pe mine primul la consultatie. Intru si gãsesc acolo s ase tipe în halate albe si cu tot felul de aparate.
- Bunã ziua.
- Bunã ziua, esti singur?
- Nu, cu Angela, a rãmas pe hol. Sã o chem?
- Nu încã. Te rog, ia loc acolo. Numele?
- Sache.
- Da, te-am gãsit, zice doctorita cu nasul în calculator. Vezi ce eficienti suntem acum? De la ce spital vii si la ce medic esti?
- Vin de la firmã, doamnã, cum de la spital? si nu am medic.
- Am înteles, fãcu ea privindu-mã complice. Atunci sã începem cu testarea psihologicã. Maria, e al tãu, strigã tipa de la calculator si îi face loc altei tipe, de data asta blondã, cu coc ridicat.
- Buna ziua, Sache ai spus, nu? Cum ne simtim astãzi?
- Plictisit.
- Am auzit ca vii de la ‘firmã’, cu ce te ocupi tu la ‘firmã’?
- Contabilitate.
- Interesant, hai sã-ti dau pentru început câteva desene sã mi le explici, apoi, iti voi pune niste întrebãri. Incepem?

Nu asteaptã sã-i rãspund si îmi aruncã în brate un tablou plin de puncte colorate care formau împreunã o gâzã, cam strâmbã ce-i drept, dar totusi o zburãtoare, poate o albinã.
- Ce vezi tu?
- O albinutã, mã decid eu asupra zburãtoarei.
- Cum adicã, o albinutã?
- Sau o muscã, nu se vede bine, oricum, ceva cu aripi.
- Si nu scrie nimic?
- Ce sã scrie? A, pe spate scrie interzis minorilor si celor infestati cu HIV.
Celelalte tipe se opresc din vorbit si se strâng în spatele meu.
- Am glumit, doamnã, ce naiba.
- Nu, Sache, n-ai glumit, zice Maria si noteazã ceva într-o fisã. Mai bine lãsãm desenele, hai rãspunde-mi la întrebãri. Esti pregãtit?
- Sunt, zic si mã las confortabil pe spate.
- Ai plâns mult când erai mic?
- Nu, doar noaptea, când veneau ai mei târziu de la serviciu.
- Ai fost la înmormântãri în copilãrie?
- Da, la cimitirul Reînvierea, cã primeam colivã si orez cu lapte. Imi plãceau mai ales bomboanele de pe colivã.
- Ai indreptat vreodatã cuie?
- Ce sa fac?
- Cuie strâmbe, ai îndreptat vreodatã?
- Nu, eram neîndemânatic, m-as fi lovit cu ciocanul pe degete.
- Când aveati musafiri, te puneau pãrintii sã zici poezii sau alte lucruri?
- Au înercat. Cel mai greu a fost când m-au pus sã zic ceva în germanã, pentru cã m-au dat la o grãdinitã unde se vorbea numai limba asta. Primul cuvânt nemtesc l-am învãtat dupã o lunã.
- Ce cuvânt?
- ‘Der Elefant’, zic eu, întinzându-mã sã vãd dacã si întrebarea asta era în foi.
- Ai jucat leapsa când erai mic?
- Doar pe ouate, pe catãrate nu mã lãsau parintii.
- Ai fost vreodatã deochiat?
- Da, eram la Govora, în gazdã la mama Jenica. Mã durea capul si mama Jenica mi-a dat sã beau apã în care stinsese cãrbuni aprinsi si m-a frecat pe frunte, în timp ce zicea ‘Tatãl nostru’.
- In copilãrie îti plãcea sã sperii bãtrânii?
- Da, aruncam de la etajul opt pungi pline cu apã, le tinteam mai ales pe babe. Se spãrgeau la picioarele lor si ele tipau. O speriam si pe tanti Zina de la Brasov, cã era surdã si nu mã observa când mã ascundeam în sifonier. Când trecea pe lângã sifonier, sãream în fata ei si o speriam. Mã pâra alor mei, cicã o întepa inima.
- In copilãrie, ti-au tãiat motul?
- Habar n-am.
- Ai mâncat vreodatã cretã ca sã chiulesti de la ore?
- Nu, nu am mâncat cretã.
- Nu se poate, testul aratã cã, în copilãrie, ai fost chiulangiu, deci ai mâncat creta.
- Chiulangiu am fost, recunosc, dar cretã n-am mâncat.
- Rândul trecut ai spus cã mancai cretã. Sache, nu e bine sã minti. Cheam-o te rog pe doamna asistentã Angela. Pânã atunci îti scriu o retetã si te duci tu mâine la Predeal, la sanatoriu, sã te refaci.
- Care asistentã? Dar stati, ce boalã am?
- Din cauza stresului acumulat ai început sã ai un comportament deviat si multiple ticuri.
- Ce ticuri?
- Iti mãnânci unghiile si te tragi de sprâncene.
- ?
- Dacã nu te trimit acum la sanatoriu o sã avanseze boala si cine stie ce-o sã mai faci. Mai ales cã ai vazut albina. Ti-e dor de casã, asa-i? Hai, cheam-o pe asistentã.

Ies nedumerit si o strig pe Angela.
- Ce naiba ai stat atât de mult? mã ia in primire colega mea.
- Sunt bolnav, Angelo. Vãd albine, nu mãnânc cretã, îmi rod unghiile si mã trag de sprâncene. Vor sã mã trimitã la sanatoriu, în Predeal. Stii cumva de ce iti zic tie, doamna asistentã?
- Ce frumos, la Predeal. Ce asistentã?
- Ce-i frumos Angelo la sanatoriu? Hai, ca a zis sã intri cu mine.
- Dar ce-s eu, maicã-ta?
- Nu, ei iti zic asistentã.
Se conformeazã Angela si intrãm împreunã. Maria, doctorita, îi vorbeste autoritar.
- Doamnã, de ce îl lãsati singur? Da-ti-mi vã rog trimiterea.
- Ce trimitere? se mira Angela.
- De la spital, doamnã, nu veniti de la psihiatrie?
- Nu, noi suntem de la firma L, am venit pentru medicina muncii.
- A, de ce nu spuneti dom’le asa? Mã scuzati, domnul Sache, v-am crezut nebun, de la salonul de psihiatrie, uite, gata, v-am semnat fisa, sunteti sãnãtos, apt sã vã continuati meseria.
- Dar comportamentul meu deviat?
- Ei, lãsati.
- Si ticurile cu mâncatul unghiilor, a sprîncenelor, chestia cu albina…
- Nu, domnule, toti avem ticuri, iar dvs. ati venit aici pentru medicina muncii, stiu si eu legea… Urmãtorul.