Premiul Nobel pentru Literatură
Se pare ca se va alege premiul nobel pentru literatura pe anul 2007, dupa procedura:
“În fiecare an Academia Suedeză trimite cereri de nominalizare a candidaţilor pentru Premiul Nobel în Literatură. Membrii Academiei, membrii ai academiilor şi societăţilor literare, profesorii de literatură şi limbă, foştii laureaţi pentru literatură ai Premiului şi preşedinţilor de organizaţii ale scriitorilor au permisiunea de a nominaliza un candidat. Însă nu sunt posibile auto-nominalizările.Mii de cereri sunt trimise anual, iar doar cincizeci de propuneri sunt admise. Acestea trebuie admise la Academie până la data de 1 februarie, după care sunt examinate de către Comitetul Nobel. Până în luna aprilie, Academia îngustează cercul la aproximativ douăzeci de candidaţi şi până la ivirea verii lista se reduce la cinci nume. În luna octombrie a anului, membrii Academiei votează, iar candidatul care primeşte mai mult decât jumătate din numărul voturilor este numit Laureatul Nobel pentru Literatură. Procesul este similar celorlalte Premii Nobel.
Răsplata în bani a Premiului Nobel a fluctuat de la inaugurarea sa, dar în prezent se află la 10 milioane de coroane suedeze. Câştigătorul primeşte şi o medalie de aur şi o diplomă Nobel.” (copiat copy/paste de pe wikipedia)
.. ma gandesc oare, membrii Academiei Suedeze citesc TOT ce apare in anul respectiv??
nu cred! dar oare daca premiul il merita S.T cu lucrarea Prizonierul – nu ati auzit?
Listă a Laureaţilor Premiului Nobel din 1960 până în prezent.
.. dupa lista asta, se pare ca sunt un incult, cu parere de rau habar nu am ce au scris mai marii laureati nobel!
si nici cine sunt! (oare de ce nu ma mira ca nu sunt si romani acolo?)
sunt curios totusi daca vreun cunoscut a citit pe vreunul din ei.
castigatoarea aici -> http://adip.e5.ro/doris-lessing-a-primit-premiul-nobel-pentru-literatura-o-cunoasteti/